Click spre viitor
Transformarea digitală schimbă modul în care lucrăm, comunicăm și ne dezvoltăm profesional. Pentru a rămâne competitivi pe o piață a muncii aflată în continuă schimbare, este important ca angajații să fie în pas cu transformare și să dobândească abilități digitale solide, adaptate cerințelor actuale și viitoare.
Proiectul DigiComp - Competențe Digitale pentru Locuri de muncă Incluzive și Sistenabile (Cod SMIS 2021+: 336814) vine în sprijinul a peste 500 de angajați din Regiunea Sud-Vest Oltenia, activi în domeniile comerțului și a serviciilor de alimentație, oferindu-le acces la programe de formare, evaluare și certificare în competențe digitale.
Prin activități personalizate și aliniate la cadrul european DigComp, participanții vor dezvolta abilități practice care le cresc șansele de adaptare, mobilitate și succes profesional.
Implementat de Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Slatina (A.D.D.S.) în parteneriat cu AS FORMARE S.R.L., proiectul sprijină angajatorii în procesul de digitalizare, prin creșterea performanței și a competitivității organizațiilor lor.
La finele celor 24 de luni de implementare, înființarea Centrului de Evaluare și Formare în Competențe Digitale va asigura sustenabilitatea inițiativei, oferind resurse și soluții pe termen lung pentru o forță de muncă pregătită pentru economia digitală.
Descoperă inițiativa noastră și vei descoperi că DigiComp înseamnă mai mult decât formare digitală: este un pas concret către incluziune, inovație și adaptabilitate într-o lume în care digitalizarea definește succesul profesional atât la nivel individual cât și organizațional.