Integrarea inteligenței artificiale în activitatea economică nu aduce numai instrumente noi, ci modifică treptat raportul dintre angajat, tehnologie și procesul de lucru. Pentru persoanele care își desfășoară activitatea în comerț, alimentație publică, catering sau servicii de livrare, această transformare nu presupune, în majoritatea situațiilor, dobândirea unei specializări tehnice în inteligență artificială, ci dezvoltarea unui nivel de competență digitală care să permită înțelegerea posibilităților oferite de noile tehnologii, explorarea și testarea acestora, utilizarea lor adecvată și integrarea funcționalităților relevante în activitatea profesională. Din această perspectivă, problema importantă nu este dacă fiecare angajat va deveni utilizatorul unui anumit sistem AI, ci dacă va dispune de competențele necesare pentru a înțelege și aborda tehnologii care pot deveni componente ale mediului său de lucru.
Această distincție este importantă deoarece transformarea digitală nu se produce numai prin înlocuirea unor instrumente cu altele, ci și prin schimbarea modului în care oamenii caută și utilizează informația, analizează situații, organizează activități, comunică, rezolvă probleme și iau decizii. Inteligența artificială extinde această transformare prin apariția unor sisteme capabile să identifice regularități în date, să clasifice informații, să recunoască elemente din imagini, să genereze conținut, să formuleze estimări sau să ofere recomandări. Pentru angajat, relevanța profesională a acestor capacități nu rezultă însă automat din existența tehnologiei; ea apare atunci când persoana poate înțelege suficient ceea ce tehnologia face, poate aprecia unde ar putea fi utilă și dobândește disponibilitatea și capacitatea de a învăța să lucreze cu ea.
Înțelegerea inteligenței artificiale ca dimensiune a competenței digitale
Înțelegerea inteligenței artificiale la nivelul necesar unui utilizator profesional nu presupune cunoașterea aprofundată a arhitecturilor algoritmice sau a mecanismelor matematice prin care sunt dezvoltate modelele. Ea presupune construirea unei reprezentări suficient de corecte asupra tehnologiilor existente, asupra tipurilor de funcționalități pe care acestea le pot oferi și asupra modului în care asemenea funcționalități pot apărea în instrumentele digitale utilizate în activitatea economică. Un angajat nu trebuie să poată construi un sistem de recunoaștere vizuală pentru a înțelege că analiza automată a imaginilor poate fi utilizată pentru identificarea unor obiecte și nici să dezvolte un model predictiv pentru a înțelege diferența dintre o informație înregistrată și o estimare realizată pe baza unor date.
Această formă de înțelegere are o funcție profesională importantă, deoarece permite persoanei să depășească două reacții la fel de puțin productive în raport cu schimbarea tehnologică: respingerea unei tehnologii pentru că este necunoscută și acceptarea ei necritică pentru că este nouă sau prezentată drept „inteligentă”. Între aceste două extreme se situează competența digitală: capacitatea de a aborda tehnologia cu suficientă deschidere pentru a-i explora posibilitățile și cu suficient discernământ pentru a-i înțelege limitele.
În acest sens, cunoașterea și atitudinea nu pot fi separate complet. O persoană care înțelege, la nivelul relevant ocupației sale, ce tipuri de sarcini pot fi susținute prin AI, ce diferență există între automatizarea unei operații și producerea unei estimări sau recomandări și de ce rezultatele unui sistem depind de date, context și modul de utilizare este mai bine pregătită să abordeze o tehnologie nouă fără ca noutatea acesteia să genereze automat rezistență. Disponibilitatea de a învăța, curiozitatea profesională și deschiderea către testarea unor instrumente noi nu sunt elemente exterioare competenței digitale, ci condiții care permit cunoștințelor și abilităților să fie mobilizate atunci când mediul tehnologic se schimbă.
Această perspectivă este compatibilă cu DigComp 3.0, care tratează competența digitală prin combinarea cunoștințelor, abilităților și atitudinilor și integrează inteligența artificială transversal în ansamblul cadrului, nu într-o competență izolată. Pentru activitatea profesională, implicația este semnificativă: pregătirea pentru AI nu poate fi redusă la învățarea unei aplicații, deoarece presupune și construirea capacității de a recunoaște, înțelege și aborda funcționalități bazate pe AI atunci când acestea apar în instrumente și procese diferite.
Disponibilitatea pentru explorarea și testarea tehnologiilor
Într-un mediu tehnologic caracterizat prin schimbare rapidă, simpla cunoaștere a existenței unor tehnologii nu este suficientă. Între „știu că această tehnologie există” și „pot să o folosesc în activitatea mea” există o etapă de explorare în care persoana trebuie să poată interacționa cu instrumentul, să îi observe funcționalitățile, să experimenteze cu diferite situații de utilizare și să construiască progresiv o înțelegere asupra modului în care acesta poate răspunde unor nevoi profesionale reale.
Testarea are, în această perspectivă, o funcție de învățare. Ea nu înseamnă introducerea necontrolată a unei tehnologii în procese profesionale și nici utilizarea unor instrumente fără evaluarea consecințelor, ci crearea unor contexte în care funcționalitățile pot fi încercate, rezultatele pot fi observate și comparate, iar utilizatorul poate înțelege ce se modifică atunci când schimbă informațiile introduse, condițiile sarcinii sau modul de interacțiune cu sistemul. Prin testare, tehnologia încetează să mai fie o realitate abstractă și devine un obiect al experienței profesionale.
Pentru un angajat care întâlnește o funcționalitate nouă într-o aplicație pe care o utilizează deja, această competență poate însemna să poată identifica scopul funcției, să consulte informațiile disponibile despre aceasta, să o încerce într-o situație în care rezultatul poate fi verificat, să compare ceea ce produce sistemul cu ceea ce cunoaște deja și să stabilească dacă funcționalitatea îi poate economisi timp, îi poate organiza mai bine informația sau îi poate oferi un sprijin relevant într-o anumită etapă a activității. Într-un asemenea proces, învățarea nu se produce exclusiv prin transmiterea unei instrucțiuni, ci și prin interacțiunea controlată cu tehnologia.
Tocmai această capacitate devine importantă pe măsură ce instrumentele se schimbă. Dacă pregătirea angajatului este limitată la memorarea unei proceduri, orice modificare semnificativă a aplicației poate crea o nouă dependență de instrucțiuni; dacă, în schimb, persoana a învățat să exploreze, să testeze și să înțeleagă funcționalități noi, schimbarea tehnologică poate fi abordată prin mobilizarea unor competențe deja formate.
Utilizarea tehnologiei în raport cu nevoia profesională
Utilizarea competentă începe atunci când funcționalitatea tehnologică este pusă în relație cu o sarcină, o problemă sau un obiectiv profesional. Existența unei funcții AI într-o aplicație nu constituie, în sine, un argument pentru utilizarea ei, după cum absența unei obligații formale de utilizare nu înseamnă că aceasta nu poate aduce valoare. Angajatul competent digital trebuie să poată construi legătura dintre ceea ce tehnologia poate face și ceea ce activitatea sa necesită.
În comerț, această legătură poate apărea în activități care presupun organizarea și consultarea unor volume mari de informații, identificarea unor situații care necesită atenție, pregătirea unor variante de conținut, analiza unor date sau utilizarea unor estimări furnizate de sistem. În alimentația publică, funcționalitățile digitale pot interveni în organizarea informației despre produse și comenzi, în comunicare, în analiza activității sau în pregătirea unor variante de lucru. Nu este necesar ca angajatul să cunoască toate tehnologiile care fac posibilă fiecare funcție; este însă important să poată înțelege ce problemă profesională încearcă să rezolve și ce rol poate avea instrumentul în rezolvarea acesteia.
Această orientare către nevoie limitează și riscul unei utilizări artificiale a AI, în care tehnologia este introdusă într-o activitate numai pentru că este disponibilă. Competența presupune inclusiv capacitatea de a constata că, pentru anumite sarcini, un instrument convențional este suficient, că utilizarea AI nu aduce un avantaj relevant sau că timpul necesar verificării și adaptării rezultatului este mai mare decât beneficiul obținut. A pune inteligența artificială în slujba activității profesionale înseamnă, prin urmare, și a putea decide rezonabil când merită utilizată.
Utilizarea critică și interpretarea rezultatelor
Interpretarea nu reprezintă o activitate separată de utilizare, ci una dintre condițiile prin care utilizarea devine competentă. Sistemele bazate pe inteligență artificială pot furniza rezultate de natură diferită - clasificări, estimări, recomandări, conținut generat sau identificarea unor regularități - iar aceste rezultate nu au aceeași semnificație și nu justifică același tip de acțiune. Pentru utilizator este important să înțeleagă, cel puțin la nivel funcțional, ce fel de rezultat primește și în ce măsură acesta poate fi utilizat direct sau necesită verificare, completare ori adaptare.
În acest context, spiritul critic nu trebuie confundat cu neîncrederea sistematică în tehnologie. A utiliza critic înseamnă a nu acorda automat unui rezultat un nivel de certitudine pe care acesta nu îl are, dar și a nu respinge informația numai pentru că a fost produsă cu ajutorul unui sistem AI. Utilizatorul trebuie să poată aprecia dacă informația este plauzibilă în raport cu situația cunoscută, dacă este suficientă pentru acțiunea pe care urmează să o întreprindă, dacă trebuie confruntată cu alte date și dacă rezultatul se încadrează în limitele în care instrumentul poate fi utilizat.
În acest punct, competența profesională și competența digitală se completează direct. Angajatul cunoaște elemente ale situației pe care sistemul poate să nu le aibă disponibile, observă excepții, cunoaște particularități ale activității și poate aprecia consecințele practice ale utilizării unui rezultat. Tehnologia poate extinde capacitatea de analiză sau poate reduce timpul necesar producerii unei prime variante, însă transformarea rezultatului într-o acțiune adecvată presupune raportarea acestuia la realitatea muncii.
Adaptarea tehnologiei la activitatea efectivă
Una dintre cele mai importante diferențe dintre utilizarea elementară și utilizarea autonomă a unei tehnologii constă în capacitatea de adaptare. Instrumentele digitale sunt dezvoltate pentru categorii largi de situații, în timp ce activitatea profesională este configurată prin ocupație, organizarea întreprinderii, proceduri, tipuri de clienți, produse, resurse disponibile și numeroase particularități locale. Din această cauză, valoarea unei tehnologii depinde nu numai de performanțele sale, ci și de modul în care utilizatorul reușește să o raporteze la aceste condiții.
Adaptarea nu presupune, pentru majoritatea angajaților, modificarea algoritmului sau dezvoltarea tehnică a aplicației. Ea poate consta în selectarea funcționalității potrivite, alegerea informațiilor relevante, configurarea opțiunilor aflate la dispoziția utilizatorului, formularea adecvată a unei solicitări, modificarea rezultatului astfel încât acesta să corespundă situației reale sau reorganizarea unei etape de lucru astfel încât informația furnizată de sistem să poată fi valorificată.
Această dimensiune este deosebit de importantă pentru că mută discuția dinspre întrebarea „știe angajatul să folosească aplicația?” către o întrebare profesională mai relevantă: poate angajatul să transforme posibilitatea oferită de aplicație într-o resursă utilă pentru propria muncă? Cele două niveluri nu sunt echivalente. O persoană poate executa corect operațiile tehnice fără să poată aprecia pentru ce situații instrumentul este potrivit, în timp ce dezvoltarea competenței presupune tocmai capacitatea de a construi această legătură între funcționalitatea digitală și contextul profesional.
În DigComp 3.0, această logică este vizibilă în special în aria rezolvării problemelor, unde competența digitală include evaluarea, selectarea și utilizarea instrumentelor și tehnologiilor digitale pentru a răspunde unor nevoi, precum și adaptarea mediilor digitale la cerințele utilizatorului. Pentru procesele asistate de AI, principiul capătă o importanță suplimentară: utilizatorul nu trebuie să se limiteze la consumarea unei funcționalități, ci să dobândească suficientă autonomie pentru a aprecia cum poate fi aceasta configurată și valorificată în raport cu activitatea pe care o desfășoară.
Integrarea tehnologiei în procesul de lucru
Adaptarea unei funcționalități la o sarcină reprezintă un pas important, dar integrarea presupune înțelegerea unei relații mai largi dintre tehnologie și proces. Un rezultat furnizat de AI nu există izolat; el poate depinde de informații produse într-o etapă anterioară și poate deveni, la rândul său, informație pentru o decizie, pentru activitatea unui coleg sau pentru o operație realizată într-un alt sistem. Competența de integrare presupune capacitatea de a înțelege aceste legături și de a utiliza tehnologia fără a pierde din vedere procesul profesional din care aceasta face parte.
Într-un magazin, de exemplu, o informație furnizată automat poate deveni relevantă pentru aprovizionare, organizarea produselor sau relația cu clientul, dar utilitatea ei depinde de corelarea cu situația reală și cu celelalte informații disponibile. În alimentația publică, o funcționalitate digitală poate susține o etapă a organizării comenzilor sau a planificării activității, însă rezultatul trebuie raportat la resurse, capacitatea operațională și situațiile concrete cunoscute de echipă. În ambele cazuri, competența utilizatorului constă în înțelegerea locului pe care instrumentul îl poate ocupa în fluxul de lucru și a modului în care intervenția tehnologiei se conectează cu intervenția umană.
Integrarea nu înseamnă, așadar, transferarea întregului proces către tehnologie, ci construirea unei relații funcționale între capacitățile sistemului și capacitățile oamenilor. Unele operații pot fi accelerate, unele informații pot deveni mai ușor accesibile, iar anumite regularități pot fi identificate mai rapid, în timp ce definirea priorităților, gestionarea situațiilor neobișnuite și raportarea rezultatului la context continuă să solicite cunoașterea activității.
Autonomia în utilizarea inteligenței artificiale
Pe măsură ce competența crește, relația utilizatorului cu tehnologia se modifică. Persoana nu mai depinde exclusiv de o procedură prestabilită, ci poate să identifice o nevoie, să aleagă un instrument, să exploreze o funcționalitate nouă, să evalueze dacă aceasta este adecvată, să interpreteze rezultatul și să modifice modul de utilizare atunci când situația o cere. Autonomia nu presupune eliminarea sprijinului sau a regulilor organizaționale, ci capacitatea de a acționa competent în interiorul nivelului de responsabilitate pe care persoana îl are.
Această autonomie include și recunoașterea limitelor propriei competențe. Utilizatorul competent nu este cel care presupune că poate rezolva orice problemă cu ajutorul tehnologiei, ci cel care poate identifica situațiile în care are nevoie de informații suplimentare, de verificare sau de sprijin specializat. În acest sens, autonomia și capacitatea de a solicita ajutor nu sunt opuse: a ști când o problemă depășește ceea ce poate fi gestionat în siguranță și competent reprezintă ea însăși o formă de competență.
Autonomia într-un proces asistat de inteligență artificială nu înseamnă să lucrezi fără tehnologie, ci să poți lucra cu tehnologia fără să devii dependent de rezultatul ei și fără să pierzi capacitatea de a înțelege scopul activității pe care o desfășori.
Competențe transferabile într-un mediu tehnologic în schimbare
Una dintre provocările formării profesionale în domeniul digital rezultă din diferența dintre durata de viață a unei competențe și ritmul de schimbare al instrumentelor. O aplicație poate fi modificată, o funcționalitate poate fi înlocuită, iar un instrument nou poate apărea într-un interval mult mai scurt decât cel în care o persoană își desfășoară activitatea profesională. Din acest motiv, o pregătire limitată la operarea unei singure soluții oferă o autonomie fragilă.
În schimb, capacitatea de a înțelege ce face o tehnologie, de a explora și testa o funcționalitate, de a o raporta la o nevoie, de a evalua informația produsă și de a adapta utilizarea la context poate fi transferată către instrumente diferite. Utilizatorul va avea în continuare nevoie să învețe particularitățile fiecărei aplicații, însă nu va porni de fiecare dată de la zero, deoarece dispune deja de o structură de competență prin care poate aborda tehnologia nouă.
Această perspectivă explică și de ce DigComp 3.0 rămâne un cadru neutru tehnologic, chiar dacă ediția actuală integrează explicit AI în toate cele 21 de competențe: obiectivul nu este pregătirea utilizatorului pentru o aplicație sau pentru un model care poate deveni rapid depășit, ci dezvoltarea unor cunoștințe, abilități și atitudini care permit utilizarea competentă a tehnologiilor actuale și adaptarea la evoluțiile ulterioare. Integrarea transversală a AI în cadrul european reflectă tocmai faptul că lucrul cu aceste sisteme presupune simultan competențe privind informația și datele, interacțiunea digitală, conținutul, siguranța, evaluarea instrumentelor, rezolvarea problemelor și dezvoltarea continuă a propriei competențe.
Competența profesională într-un proces asistat de AI
În comerț și alimentație publică, utilizarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială nu elimină importanța cunoașterii activității, deoarece sistemele operează asupra informațiilor și regularităților care le sunt accesibile, în timp ce angajații lucrează într-un context în care apar permanent particularități, excepții, priorități și informații care nu sunt integral reprezentate digital. Un rezultat tehnologic poate fi performant din perspectiva sarcinii pentru care a fost produs și, în același timp, să necesite ajustare pentru a deveni adecvat unei situații profesionale concrete.
Din acest motiv, dezvoltarea competenței digitale nu trebuie concepută ca substitut al competenței ocupaționale. Cele două se potențează reciproc: experiența profesională permite identificarea situațiilor în care tehnologia poate fi utilă și interpretarea rezultatului în raport cu realitatea muncii, în timp ce competența digitală extinde instrumentele prin care persoana își poate utiliza experiența, accesa informația, analiza situații și rezolva probleme.
Într-un mediu profesional asistat tot mai mult de tehnologie, valoarea angajatului nu va depinde exclusiv de cât de multe instrumente cunoaște la un moment dat, ci și de capacitatea de a înțelege tehnologii noi, de a le aborda fără rezistență nejustificată, dar și fără încredere necondiționată, de a le testa, utiliza și adapta și, în cele din urmă, de a decide cum pot fi puse în serviciul activității sale profesionale.
Dezvoltarea competențelor pentru utilizarea AI
Competența de a lucra cu inteligența artificială nu înseamnă doar capacitatea de a utiliza un instrument, ci presupune înțelegerea tehnologiilor și a posibilităților pe care acestea le oferă, disponibilitatea de a le explora și testa, capacitatea de a le utiliza în mod critic și rezonabil, de a identifica unde pot aduce valoare, de a le adapta la sarcina profesională și de a le integra în procesul de lucru astfel încât tehnologia să devină o resursă pentru activitatea omului.
Această formulare descrie o competență care nu se construiește printr-o singură experiență de utilizare și nici prin acumularea de informații teoretice despre AI, ci prin apropierea progresivă dintre înțelegere și practică. Cunoașterea posibilităților tehnologiei creează premisele explorării, testarea transformă informația abstractă în experiență, utilizarea în situații profesionale permite evaluarea utilității, iar adaptarea și integrarea contribuie la construirea autonomiei.
Pentru angajați, o asemenea perspectivă este importantă tocmai pentru că nu presupune anticiparea tuturor tehnologiilor pe care le vor întâlni în viitor. Ceea ce poate fi construit este capacitatea de a aborda competent schimbarea tehnologică, astfel încât apariția unei funcționalități noi să devină o situație de învățare și adaptare, nu o ruptură între ceea ce persoana știe să facă și ceea ce mediul profesional începe să îi solicite.
Ideea centrală
Inteligența artificială devine relevantă pentru competența profesională nu numai atunci când este efectiv utilizată într-un anumit post, ci și atunci când schimbarea tehnologică face necesară capacitatea angajatului de a înțelege ce posibilități apar, de a fi disponibil să le exploreze, de a învăța să le utilizeze și de a aprecia în ce măsură pot fi adaptate activității sale. În acest sens, pregătirea pentru un mediu profesional asistat de AI nu înseamnă pregătirea pentru o singură tehnologie, ci dezvoltarea capacității de a învăța și de a lucra cu tehnologii care continuă să evolueze.
AI nu anulează valoarea competenței profesionale; schimbă o parte dintre condițiile în care această valoare este construită și utilizată. Angajatul care poate înțelege, explora, testa, utiliza și adapta tehnologia dispune de mai multe resurse pentru a participa activ la această schimbare decât cel care rămâne doar executantul unor funcții digitale pe care nu le înțelege.
Întrebare de reflecție
În fața unei tehnologii noi, cât de pregătit ești nu numai să înveți pașii necesari utilizării ei, ci să înțelegi ce poate face, să o testezi, să îi evaluezi utilitatea și să identifici cum ar putea fi adaptată activității pe care o desfășori?
DigiCOMP – competențe pentru un mediu profesional în transformare
Pentru angajații din comerț și alimentație publică, dezvoltarea competențelor digitale poate crea premisele unei relații mai autonome cu tehnologiile care intră progresiv în activitatea profesională. Miza nu este transformarea utilizatorilor în specialiști în inteligență artificială și nici anticiparea fiecărui instrument care va apărea, ci dezvoltarea capacității de a înțelege tehnologia, de a o explora într-un context de învățare, de a o utiliza adecvat și de a transfera ceea ce a fost învățat către situații și instrumente noi.
Această capacitate devine relevantă înainte ca o anumită tehnologie să reprezinte o cerință curentă a postului, deoarece adaptarea profesională este mai solidă atunci când învățarea precedă presiunea schimbării. Înțelegerea, experiența de testare și dezvoltarea autonomiei digitale permit angajatului să întâmpine instrumentele noi cu o bază de competență deja construită și să participe mai activ la integrarea lor în activitatea profesională.
Repere de referință
• Cadrul DigiCOMP / DigCompRo utilizat în proiect.
• European Commission, Joint Research Centre, DigComp 3.0 – The Digital Competence Framework for Citizens, Fifth Edition, 2025 (sursă suplimentară utilizată pentru integrarea transversală a AI, structura cunoștințe–abilități–atitudini și dimensiunile privind adaptarea tehnologiilor și dezvoltarea autonomiei digitale).
Acest material face parte din campania „Munca în era digitală”, realizată în cadrul proiectului DigiCOMP – Competențe Digitale pentru Locuri de Muncă Incluzive și Sustenabile, cod SMIS 336814, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027
Lucrezi într-o întreprindere eligibilă din comerț sau alimentație publică? Vino în DigiCOMP pentru a-ți evalua și dezvolta competențele digitale și pentru a înțelege și testa tehnologii din domeniul inteligenței artificiale care pot deveni relevante pentru activitatea ta profesională.
Reprezinți o întreprindere? DigiCOMP poate contribui la pregătirea angajaților eligibili pentru un mediu de lucru în care tehnologia, datele și inteligența artificială devin tot mai importante pentru organizarea și eficiența proceselor.
Pentru informațiisuplimentare, trimiterea unei solicitări de participare sau detalii despre calendarul formării scrie-ne la digicomp.adds@gmail.com și urmărește pagina de Facebook.
FĂ CLICK SPRE VIITOR ALĂTURI DE DIGICOMP.