Într-un magazin, un coleg cu experiență poate recunoaște imediat de ce un client ezită și ce informație îi lipsește pentru a lua o decizie. Un coleg mai familiarizat cu instrumentele digitale poate găsi în câteva secunde produsul în sistem, verifica disponibilitatea sau identifica o alternativă. Într-un restaurant, experiența ajută la anticiparea unei situații dificile în relația cu clientul, în timp ce utilizarea rapidă a aplicațiilor poate simplifica gestionarea comenzilor sau coordonarea cu bucătăria. Niciuna dintre aceste competențe nu este suficientă singură.
Digitalizarea face această complementaritate tot mai importantă. Echipele din comerț și HoReCa reunesc persoane cu vârste, experiențe profesionale și istorii foarte diferite în relația cu tehnologia. Tocmai de aceea, una dintre provocările actuale nu este doar dezvoltarea competențelor digitale individuale, ci capacitatea oamenilor de a lucra împreună atunci când experiența profesională și experiența digitală nu sunt distribuite în același mod.
„Tinerii se
pricep la tehnologie” – o explicație prea simplă
Una dintre cele mai persistente
idei despre digitalizare este că generațiile tinere se adaptează automat mai
bine, iar angajații mai în vârstă întâmpină inevitabil dificultăți. Realitatea
profesională este mult mai nuanțată.
Familiaritatea cu telefonul,
rețelele sociale sau aplicațiile de consum nu înseamnă automat competență
digitală profesională. Un angajat poate utiliza cu ușurință numeroase aplicații
în viața personală și totuși să aibă nevoie de timp pentru a înțelege un sistem
de gestiune, regulile privind protecția datelor sau modul corect de verificare
a informațiilor într-o aplicație profesională.
În sens invers, un angajat cu
experiență îndelungată poate utiliza mai prudent un instrument nou, dar poate
înțelege mult mai bine consecințele unei informații introduse greșit, poate
identifica o situație neobișnuită sau poate sesiza că rezultatul oferit de
sistem nu corespunde realității din teren.
Așadar, diferența relevantă nu este întotdeauna între „cei care știu tehnologie” și „cei care nu știu”, ci între tipuri diferite de experiență care trebuie puse să lucreze împreună.
Digitalizarea
schimbă și cine învață de la cine
În modelul tradițional al
muncii, transferul de cunoștințe avea adesea o direcție previzibilă: angajatul
cu mai multă experiență îl învăța pe cel aflat la început de drum. Tehnologia
modifică această relație.
Un coleg mai tânăr poate arăta rapid cum se utilizează o funcție nouă a unei aplicații, în timp ce colegul cu experiență îi poate explica de ce o anumită procedură există, ce excepții apar în practică sau cum trebuie gestionată o situație dificilă cu un client.
Această învățare în ambele
direcții este apropiată de ceea ce organizațiile numesc reverse mentoring
– mentorat invers. Termenul poate suna sofisticat, însă ideea este foarte
simplă: experiența nu circulă doar de la angajatul mai vechi către cel mai nou.
Fiecare poate avea ceva relevant de transferat celuilalt.
Într-o echipă din comerț, de
exemplu, un coleg poate explica utilizarea rapidă a unei funcții digitale
pentru verificarea stocului, iar un coleg cu experiență poate arăta când
informația din sistem trebuie verificată și în realitate. În HoReCa, cineva poate
stăpâni foarte bine platforma de comenzi, în timp ce altcineva poate anticipa
mai bine efectul unei modificări asupra fluxului din bucătărie sau asupra
experienței clientului.
Când aceste două forme de cunoaștere se întâlnesc, tehnologia este utilizată nu doar mai rapid, ci și mai inteligent.
Ritmuri
diferite nu înseamnă contribuții mai puțin valoroase
Digitalizarea poate face foarte
vizibile diferențele de ritm dintre colegi. Un angajat descoperă singur
funcțiile unei aplicații, altul preferă o demonstrație, iar altcineva are
nevoie să repete de câteva ori o operațiune înainte de a o realiza cu încredere.
Problema apare atunci când
viteza de învățare este confundată cu valoarea profesională.
Într-o echipă funcțională, nu
este important ca toți oamenii să învețe în același mod, ci ca fiecare să
ajungă să poată utiliza instrumentele necesare activității sale. În același
timp, organizația are de câștigat dacă recunoaște competențele care nu sunt
imediat vizibile pe un ecran: judecata profesională, capacitatea de anticipare,
relația cu clientul, cunoașterea proceselor și experiența acumulată în situații
neprevăzute.
Tehnologia poate accelera accesul la informație. Experiența ajută însă la interpretarea ei.
Când
diferențele devin resursă pentru echipă
Colaborarea intergenerațională
funcționează cel mai bine atunci când schimbul de cunoștințe nu este lăsat
exclusiv la întâmplare. Unele organizații folosesc perechi sau grupuri de lucru
mixte atunci când introduc instrumente noi, sesiuni scurte în care colegii își
arată reciproc funcții utile sau persoane-resursă care sprijină echipa fără a
transforma ajutorul într-o relație de superioritate.
O practică valoroasă este și
discutarea situațiilor concrete, nu doar a funcțiilor aplicației. În loc de
„apasă aici, apoi aici”, învățarea poate porni de la întrebarea: „Ce facem dacă
produsul apare în sistem, dar nu îl găsim fizic?” sau „Cum procedăm dacă o
comandă este modificată după ce a ajuns în bucătărie?”. În acest fel,
competența digitală se conectează cu experiența profesională.
La fel de important este limbajul folosit în interiorul echipei. Etichete precum „nu se pricepe la tehnologie” sau „cei tineri nu înțeleg cum funcționează munca în realitate” blochează tocmai schimbul de cunoștințe de care organizația are nevoie.
Echipele
digitale bune nu sunt echipe în care toți oamenii seamănă
Pe măsură ce munca devine mai
digitalizată, avantajul unei echipe nu va veni din faptul că toți membrii ei
utilizează tehnologia în același fel. Va veni din capacitatea de a combina
competențe diferite.
Un coleg poate aduce viteză în
explorarea instrumentelor noi. Altul poate aduce prudență și capacitatea de a
observa consecințele unei decizii. Unul poate găsi repede informația. Altul
poate ști ce înseamnă acea informație pentru client, pentru colegi sau pentru
desfășurarea activității.
În acest sens, colaborarea dintre generații nu este doar o temă despre vârstă. Este o temă despre cum transformăm diferențele de experiență într-o resursă profesională.
Digitalizarea poate crea
distanțe între oameni dacă organizațiile îi împart implicit în „rapizi” și
„lenți”, „digitali” și „nedigitali”. Dar poate produce și efectul opus: poate
crea contexte noi în care oamenii au nevoie unii de ceilalți.
Iar într-o economie în care tehnologia se schimbă constant, poate că aceasta este una dintre competențele cele mai valoroase ale unei echipe: nu să știe fiecare totul, ci să știe să învețe unii de la ceilalți.
Acest articol face parte din campania „Munca
în era digitală”, derulată în cadrul
proiectului DigiCOMP – Competențe Digitale pentru Locuri de Muncă Incluzive și Sustenabile (SMIS 336814).
FĂ CLICK SPRE VIITOR ALĂTURI DE DIGICOMP.